Metoda de învăţare

Copilul tău învaţă engleza împreună cu noi într-un mod foarte simplu şi eficient,  folosind această limbă ca mijloc de comunicare, aşa cum a învăţat să-şi folosească limba maternă în acest scop.


Astfel, le creăm un cadru relaxat şi amuzant, în care să fie intens expuşi la această limbă, iar prezenţa vorbitorilor nativi adaugă un plus de valoare. Folosim o mare diversitate de mijloace de invăţare, ca de exemplu: prin activităţi creative (lucru manual, proiecte, pictură, desen), prin jocuri, cântece, TPR (total physical response  – mai exact, îi încurajăm pe copii sa reacţioneze motric şi verbal la auzirea anumitor noţiuni), jocuri de rol care simulează situaţiile cotidiene, teatru de păpuşi, filmuleţe pentru copii, etc.


Nivele

Cursurile si materialele folosite sunt în conformitate cu Cadrul de Referinţă European şi punem accent pe dezvoltarea copilului tău ca şi persoană unică, cu propriile abilităţi şi competenţe, dar şi cu propriul ritm şi stil de învăţare. Astfel, dorim, pe lângă familiarizarea lui cu această limbă a personajelor lui preferate din desenele animate, să-l încurajăm pe copilul tău să dezvolte relaţii pozitive cu colegii săi, dar şi cu adulţii, să aibă o înţelegere interculturală corectă şi să fie, astfel, pregătit să se adapteze mediului global.